ANGYAL GYULA
ANGYAL GYULA ( n. 1979, Ungaria) nu este un nume de scenă, este numele lui adevărat, deși a fost întrebat de mai multe ori despre asta. În schimb, cu ocazia spectacolelor ținute în Austria, este prezentat sub porecla Puszta Cowboy (Cowboy de Pustă), deoarece numele lui este aproape imposibil de pronunțat de către vorbitorii limbii germane. Își scrie versurile în maghiară, germană și engleză. Face slam poetry din 2008 și până acum a urcat pe scenă în 5 țări diferite. În România revine ca invitat datorită lui Peter Sragher. Lui Angyal Gyula îi place muzica metal și scrie cu plăcere cronici la albumele de acest gen, multe dintre poemele sale purtând această amprentă muzicală. Nu-i plac tabuurile și crede mai degrabă în conciliere. I-au apărut poeme în diverse reviste literare, iar în cadrul Astoria Slam Poetry a organizat și condus emisiuni literare. Este membru al Asociației Mensa HungarIQa. Sosește din Szigetszentmiklós, un mic oraș de lângă Dunăre, și scopul lui este să anime, să obosească, să facă să râdă, să emoționeze publicul, toate în același timp. Potrivit oamenilor de știință britanici, acest lucru i-a reușit de câteva ori.