DAN MIRCEA CIPARIU
DAN MIRCEA CIPARIU s-a născut la 7 septembrie 1972, în București. Este licențiat al Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, scriitor, jurnalist și manager de proiecte și programe culturale. A debutat în presa literară în 1988 (SLAST), iar editorial, în 1999, cu volumul Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara, editura Libra. În 2007, volumul său de poeme Tsunami, editura Brumar, a primit Premiul Asociației Scriitorilor din București.
În 2020, a primit titlul de doctor în filologie pentru lucrarea „Tipare ale imaginii poetice”, sub coordonarea prof. univ. dr. Silviu Angelescu, la Școala Doctorală a Facultății de Litere, Universitatea din București. A predat cursuri de scriere creativă la Universitățile din Belgrad și Novi Sad, la Muzeul Național al Literaturii Române din București și în programele Centrului Cultural Arad, ale asociațiilor Euro CulturArt, Aluniș Art Center și ale Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER).
În 2022, a publicat volumul META VERS, cu 7 ilustrații de Mihai Zgondoiu, la Editura Vellant, carte distinsă cu Premiul Special al revistei Ficțiunea OPT M și cu Premiul Național pentru Poezie „Vasile Voiculescu”.
În 2024, a publicat volumul CARTUȘERIA, cu 7 ilustrații de Mihai Zgondoiu, la Editura Vellant.